Ordonanța de Guvern nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA (“Ordonanță”) a fost aprobată cu modificări de Camera Deputaților pe 13 decembrie 2017, fiind publicată în Monitoriul Oficial pe 28 decembrie 2017. Potrivit prevederilor acesteia, plata defalcată a TVA trebuie aplicată de către persoanele impozabile și instituțiile publice, ambele înregistrate în scopuri de TVA care prestează servicii sau livrează bunuri, taxabile, în România. Acestea au obligația să deschidă și să utilizeze cel puțin un cont de TVA dacă îndeplinesc următoarele condițîi:
a) la 31 decembrie 2017 înregistrează obligațîi fiscale reprezentând TVA restante, cu excepția celor a căror executare silită este suspendată conform Art. 235 din Codul de Procedura Fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor, dacă aceste obligații nu sunt achitate până la dată de 31 ianuarie 2018.
b) începând cu data de 1 ianuarie 2018, înregistrează obligațîi fiscale reprezentând TVA restante conform Art. 157 din Codul de Procedura Fiscală, neachitate în termen de 60 de zile lucrătoare de la scadență, cu excepția celor a căror executare silită este suspendată conform Art. 235 din Codul de Procedura Fiscală, în cuantum mai mare de 15.000 de lei în cazul contribuabililor mari, 10.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii, 5.000 de lei pentru restul contribuabililor.
c) se află sub incidența legislației naționale privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Persoanele impozabile și instituțiile publice, înregistrate în scopuri de TVA, altele decât cele prevăzute mai sus, pot opta pentru plata defalcată a TVA prin notificarea organului fiscal competent.
Conturile de TVA se deschid în lei și în valută, la cerere.
Plata defalcată a TVA se aplică pentru toate livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile din punct de vedere TVA, pentru care locul de livrare/prestare se consideră a fi în România și efectuate de persoanele menționate mai sus.
Plata defalcată a TVA nu se aplică pentru următoarele operațiuni:
i) operațiunile pentru care beneficiarul este persoană obligată la plata taxei conform art. 307 alin. (2) - (6) sau art. 331 din Codul fiscal;
îi) operațiunile supuse regimurilor speciale prevăzute la art. 310-315 și art. 3151 din Codul fiscal.
Persoanele impozabile și instituțiile publice care aplică mecanismul de plata defalcată a TVA au obligația să comunice contul de TVA beneficiarilor reprezentați de persoanele impozabile, cu excepția instituțiilor publice, înregistrate în scopuri de TVA. Dacă furnizorii/prestatorii de servicii care aplică plata defalcată a TVA nu au comunicat contul de TVA, beneficiarii au obligația să plătească suma reprezentând TVA aferent achizițiilor în contul de TVA al furnizorului/prestatorului deschis la Trezoreria Statului.